Aveți acei părinți care întotdeauna vă spuneau:” Copilăria voastră nu se compară cu a noastră ” ? Motivul că ei au trăit la țară și colindau pădurile și dealurile.

Nimic greșit din punct de vedere al sănătății mintale și trupești.

Dar din punct de vedere al adaptabilității în mediul urban ? În condițiile în care dorești să te muți la oraș ?

Pot spune că perioada copilăriei mele a fost extraodinară. Totuși, cât să te plimbi și pe dealurile alea ?

Nimic nu se compara cu fotbalul din parcarea blocului, porțile fiind formate din doua pietre. Jocul de-a v-ați ascunselea, când îl păcăleam pe Andrei să se pună el și noi plecam să ne cumpărăm Chupa-Chups și ne întorceam după o oră. Sau când scăpam mingea în curtea lui tanti Coca și ne alerga cu bățul că îi călcam roșiile și castraveții în picioare.  Sau când ne plimbam cu tramvaiul copiilor de zece ori pe zi ca să primim de zece ori bomboane de la Moș Crăciun. Nu mai conta faptul că eram julit în permanență pe coate și pe genunchi, murdar din cap până în picioare. Nu avea nici o importanță, toți copiii eram un râs și o veselie permanentă. Nu conta ce haine aveam pe noi, că aveam teneși rupți sau nici un ban în buzunar. Nu aveam nevoie de ipad, iphone sau ipod. Aveam nevoie de o minge și doua pietre cu care să ne spargem capetele. Era suficient !

 

Și perioada adolescenției a fost cel puțin la fel de frumoasă, diferența constând în faptul că în loc să alergăm mingea, alergam fetele. Ne ciondăneam, ne certam, ne băteam dar ne și împăcam. Prima dragoste, primul sărut , prima decepție. Momente de neuitat.

Fiecare își trăiește copilăria în felul lui, eu pot spune că dacă aș putea da timpul înapoi și să pot schimba ceva, nu aș schimba nimic chiar dacă copilărit la oraș.

Advertisements